Notificare contractuala privind intrarea in vigoare a noului Cod Administrativ


Ca urmare a intrării în vigoare, de la data de 5.07.2019, a OUG 57/2019, privind Codul Administrativ, vă comunicăm următoarele:

- În conformitate cu prevederile art. 289 (Inventarierea bunurilor din domeniul public al unităților  administrativ-teritoriale) ale acestui act normativ, inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al unității administrativ-teritoriale se atestă prin hotărâre a autorității deliberative a fiecărei unități administrativ-teritoriale, emisă in condițiile prevăzute de legiuitor;

- Contractele de finanțare , art. 3, alin. (1) din Anexa 1 – Condiții specifice, Secțiunea I – Condiții specifice aplicabile Programului Operațional Regional 2014-2020, stipulează: Beneficiarul se obligă să implementeze Proiectul pe propria răspundere în conformitate cu prevederile prezentului Contract de finanțare (inclusiv anexele acestuia) și ale legislației europene și naționale în vigoare;

- De asemenea, potrivit art. 8, alin. (1) din contract – Condiții specifice, Secțiunea I – Condiții specifice aplicabile Programului Operațional Regional 2014-2020: „în cazuri temeinic justificate, determinate în principal de modificarea cadrului normativ aplicabil contractelor de finanțare sau pentru punerea în aplicare a prevederilor relevante în implementarea proiectelor/pe perioada de valabilitate a contractelor, AM poate modifica unilateral prin notificare contractul( de finanțare, cu respectarea principiilor și regulilor Programului”; în acest context, pentru asigurarea conformității derulării contractelor finanțate în cadrul acestui Program cu dispozițiile legale în vigoare, va rugăm să aveți în vedere următoarele:

Acolo unde prevederile specifice aplicabile priorității de investiție impun prezentarea extrasului de carte funciara și/sau a unei Hotărâri de Guvern de atestare a domeniului public în anumite termene, sub sancțiunea rezilierii, in funcție de momentul demarării procedurilor de atestare a inventarului bunurilor aparținând domeniului public, precum și de stadiul demersurilor întreprinse în acest sens de UAT-urile beneficiare de finanțare nerambursabila, acestea vor transmite:

• extrasul de carte funciară cu înscrierea definitivă a proprietății, ca document relevant, iar acolo unde este cazul, și hotărârea autorității deliberative a fiecărei unități administrativ-teritoriale, emisă în condițiile legii, sau hotărârea de Guvern de atestare a domeniului public, pentru situațiile reglementate de art. 608 alin. (3) din Codul Administrativ.

• in situația anumitor bunuri mobile, rețele de utilități publice și in alte cazuri în care nu a fost realizată cadastrarea imobilelor, va fi transmisa hotărârea autorității deliberative a fiecărei unități administrativ-teritoriale, emisă in condițiile legii, sau hotărârea de Guvern de atestare a domeniului public, pentru situațiile reglementate de art. 608 alin. (3) din Codul Administrativ.