Finalizarea proiectului de consolidare si restaurare a Bisericii “Adormirea Maicii Domnului – Scaune”
Reprezentanții ADRBI au participat la conferința de presă organizată, în data de 16 iulie 20202, de Parohia Scaune din Bucureşti, cu ocazia finalizării proiectului de consolidare, restaurare, reabilitare şi protejare a Bisericii "Adormirea Maicii Domnului - Scaune", monument istoric de secol XVIII.
Proiectul a fost implementat prin intermediul unei finanțări nerambursabile acordate prin Regio-Programul Operațional Regional 2014 – 2020, axa prioritara 5 “Îmbunătățirea mediului urban și conservarea, protecția și valorificarea durabila a patrimoniului cultural”, prioritatea de investiție 5.1 “Conservarea, protejarea, promovarea și dezvoltarea patrimoniului natural și cultural”.
Biserica Scaune a încheiat un contract de finanțare cu Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, în calitate de Autoritate de Management și cu Agenția pentru Dezvoltare Regionala București Ilfov, în calitate de Organism Intermediar pentru Programul Operațional Regional la nivelul regiunii București-Ilfov.
Proiectul a fost derulat în perioada august 2017 – august 2020 și a avut o valoare totală de 9.045.325,40 lei, din care finanțarea nerambursabilă a fost de 7.133.634,40 lei.
În urma implementării proiectului, care a constat în realizarea unei contribuții la dezvoltarea economică și socială durabilă a regiunii prin intermediul turismului și culturii, sporind în același timp importanța acestora din urmă că factori semnificativi ai creșterii economice, îmbunătățirii mediului de afaceri și a întăririi rolului economic și social al centrelor urbane, au fost obținute următoarele rezultate: restaurarea, consolidarea, reabilitarea, protejarea și valorificarea turistică durabilă a monumentului din secolul al- XVIII- lea, cunoscut sub numele de “Biserica Adormirea Maicii Domnului – Scaune” și aflat în patrimoniul național.