Instrucțiune privind proiectele care se finalizează în perioada stării de alertă/de urgență
Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020 a emis Instrucțiunea 174/16.10.2020 privind aplicabilitatea Articolului 1 din Instrucțiunea 142/18.03.2020 - modul de lucru pentru actele adiționale solicitate de beneficiarii a căror perioada de implementare se încheie in cursul lunilor în care este în vigoare starea de alertă/starea de urgență, și pentru care s-au inițiat/se inițiază în MYSMIS, până la sfârșitul perioadei de implementare, solicitări de încheiere a unor acte adiționale de prelungire.
Astfel, acordul MLPDA pentru prelungirea perioadei de implementare a acestor proiecte se consideră dat prin emiterea prezentei Instrucțiuni, cu durata solicitată de beneficiari, dar în limita prevăzută de Program – 31.12.2023 și a celei aplicabile PI aferente proiectului în speță.
Fac obiectul aplicării Art. I al prezentei Instrucțiuni solicitările care respectă condițiile de mai sus și pentru care nu s-a semnat actul adițional de prelungire a duratei inițiat în MYSMIS.