Lansarea celui de-al doilea apel de proiecte aferent Prioritatii de investitii 5.1
AMPOR a aprobat in data de 12.07.2017, prin ordin al ministrului, versiunea finală a Ghidului Solicitantului – Condiții specifice de accesare a fondurilor in cadrul Apelului de proiecte nr. POR/2017/5/5.1/3, Axa prioritară 5, Prioritatea de investiții 5.1 Conservarea, protejarea, promovarea şi dezvoltarea patrimoniului natural şi cultural.
Perioda depunere de proiectelor: 27.07.2017, ora 10:00 – 27.11.2017, ora 10:00. Depunerea cererilor de finanțare se face utilizând sistemul electronic - aplicația MY SMIS. Este necesar ca valoarea eligibilă a unui proiect să se încadreze în limitele a 100 000 euro şi 5 milioane euro.
Solicitanţii eligibili sunt Autoritățile publice centrale, Unitățile Administrativ Teritoriale, unităţi de cult, organizaţii nonguvernamentale, precum şi parteneriate între entităţile menţionate anterior. Pentru pregătirea proiectelor este prevăzută o perioadă de aproximativ o lună de la data publicării Ghidului specific, astfel încât depunerea proiectelor se va face începând cu data de 27.07.2017, ora 10.00. Cererile de finanțare vor putea fi transmise până la data de 27.11.2017, ora 10.00. Apelul este de tip non competitiv având la bază principiul „primul venit – primul servit”,cu termen limită de depunere a cererilor de finanțare.
Ghidul solicitantului - CONDIȚII SPECIFICE DE ACCESARE A FONDURILOR , P.I. 5.1 – Conservarea, protejarea, promovarea şi dezvoltarea patrimoniului natural şi cultural
Ordinul 3625/12.07.2017