Modificarea ghidului specific 3.1B si prelungirea perioadei de depunere a proiectelor


Autoritatea de Management pentru Programul Operational Regional (AM POR) a prelungit pana la data de 4 octombrie 2017, ora 10, termenul de depunere a proiectelor in cadrul apelului de proiecte POR/2016/3/3.1/B/1/BI si a prelungit, totodata, prima perioada de depunere a proiectelor cu o luna de zile.

Modificarea a fost determinată de intrarea în vigoare a Ordinului Viceprim-ministrului, ministrul dezvoltării regionale, administrației publice și fondurilor europene nr. 2641/04.04.2017 (publicat în Monitorul Oficial al României nr. 252/11.04.2017), privind modificarea și completarea reglementării tehnice Metodologie de calcul al performanței energetice a clădirilor, aprobată prin Ordinul ministrului transporturilor, construcțiilor și turismului nr.157/2007, care a necesitat o serie de modificări în cadrul Ghidului specific.

Astfel, în data de 26.05.2017, Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene (MDRAPFE) a emis ordinul de modificare a Ghidului Solicitantului – Condiții specifice de accesare a fondurilor în cadrul apelului de proiecte POR/2016/3/3.1/B/1/BI ce conţine condiţii specifice pentru accesarea fondurilor în cadrul programului.

Totodată, pentru a veni în sprijinul potențialilor solicitanți, Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene a publicat un exemplu orientativ pentru determinarea indicatorilor aferenți proiectelor depuse în cadrul apelurilor de proiecte cu titlul POR/2016/3/3.1/B/1/7REGIUNI și POR/2016/3/3.1/B/1/BI. Respectivul document nu face parte din Ghidul Specific.

Ghidul Solicitantului (versiunea consolidata din 26 mai 2017)

Sinteza principalelor modificări
Ordin nr. 3114/ 26.05.2017
Exemplu orientativ pentru determinarea indicatorilor