Seminar de lucru REGIO - 10 octombrie 2017
ADR Bucuresti-Ilfov a gazduit, in data de 10.10.2017, Comitetului de Monitorizare POR (CM POR), desfasurata in prezenta reprezentanților Comisiei Europene și a ministrului delegat pentru Fonduri Europene, doamna Rovana Plumb. Aceasta a șaptea reuniune a Comitetului de Monitorizare pentru Programul Operațional Regional 2014 – 2020 a fost un prilej de dezbateri ample cu privire la pregătirea proiectelor, stadiul contractării și măsurile de eficientizare a implementării proiectelor.
Ministrul Rovana Plumb a remarcat ca s-a făcut încă un pas important pentru a răspunde nevoilor de dezvoltare ale comunității locale: "Am aprobat, în CM POR, modificările solicitate de autoritățile locale din mediul urban, din orașe mici și medii, realocând, astfel, 200 milioane euro pentru infrastructura socială și rutieră. Totodată, pentru consolidarea competitivității mediului de afaceri, am alocat suplimentar 325 milioane euro. Acești bani vor susține investițiile în IMM-uri".
Domnul Carsten Rasmussen, șeful Unității România din cadrul DG Regio, a arătat, la rândul său, că apreciază progresele semnificative realizate de România în ultimele luni în domeniul fondurilor europene, declarând: "Acum avem o rată importantă de contractare, o creștere semnificativă înregistrată în perioada verii și primele plăți procesate – o prima dovadă tangibilă a progresului fizic înregistrat în implementarea proiectelor din fonduri europene în România. Etapa de absorbție zero s-a terminat, intrând, în sfârșit, în etapa de implementare."
Modificările aprobate în cadrul CM POR se referă la introducerea unei axe prioritare Axa prioritară 13 – "Sprijinirea regenerării orașelor mici și mijlocii". Cu o alocare de 200 mil euro, noua axă urmărește îmbunătățirea calității vieții populației în orașele mici și mijlocii din România, precum și incluziunea socială a populației defavorizate, prin sprijinirea investițiilor în infrastructura de bază, centre sociale, comunitare etc.
La reuniune au participat reprezentanți ai tuturor instituțiilor naționale implicate în gestionarea POR și ai partenerilor.