Conferinta "Orasul inteligent" - 8-9 decembrie 2016
Școala Națională de Studii Politice și Administrative, Facultatea de Administrație Publică, Grupul de cercetare "Dezvoltare și Planificare Urbană", în parteneriat cu Editura Economică şi Agenţia pentru Dezvoltare Regională Bucureşti-Ilfov organizează Conferința „ORAȘUL INTELIGENT” Ediția a IV-a, în perioada 8-9 decembrie 2016.
Participarea la conferință este deschisă cadrelor didactice, cercetătorilor și studenților din toate ariile științelor administrative. Este încurajată şi participarea specialiștilor din administrația publică românească.
Conferinţa este structurată pe prezentarea cercetărilor academice şi a experienţei practice. Lucrările trimise spre publicare se vor concentra în special pe următoarele aspecte, nelimitându-se doar la acestea: e-government, e-democrație, inovare socială, planificare și dezvoltare urbană, științe juridice, politici publice, management public, sociologie urbană. Lista cuprinde şi studii de integrare europeană, economie, mediu, sănătate, comunicare, arhitectură, cibernetică şi multe altele.
Adresa desfăşurării evenimentului: SNSPA, Bulevardul Expoziţiei, nr. 30A, Bucureşti.
Detalii şi programul celor două zile sunt disponibile aici
UPDATE: În cele două zile au avut loc prezentări ale participanţilor din România, Croaţia, Bulgaria, Rusia, Canada, Polonia, Lituania ş.a. Prezentările lucrărilor conferinţei sunt disponibile aici. Fotografii de la eveniment gasiti aici