Sistem de transport public ecologic in orasul Chitila


După ce, la sfârșitul anului trecut, a fost semnat primul contract de finanțare REGIO pentru o linie de transport public cu emisii zero pe ruta Chitila-Mogoșoaia, in ultimele luni au fost semnate alte doua contracte de către Unitatea Administrativ-Teritorială Oraș Chitila, în parteneriat cu UAT Comuna Mogoșoaia și UAT Municipiul București, respectiv UAT Comuna Chiajna, UAT Comuna Dragomirești-Vale și UAT Municipiul București.

Astfel, în data de 16 iulie 2020, a fost semnat contractul de finanțare pentru proiectul "Linie de transport public cu emisii zero pe ruta Chitila - Mogoşoaia - Băneasa", având ca obiectiv dezvoltarea unui sistem de transport public ecologic care să determine reducerea emisiilor de CO2 și îmbunătățirea accesibilității modurilor de transport prietenoase cu mediul, prin achizitia a 8 autobuze electrice pentru traseul autobuzului R35/484 - Chitila- Mogoșoaia - Băneasa. Valoarea finanțării nerambursabile este de 18.140.935,98 lei.

Detalii: http://2014-2020.adrbi.ro/proiecte/linie-de-transport-public-cu-emisii-zero-chitila-mogo%C8%99oaia-b%C4%83neasa/

Un alt proiect, al cărui contract de finanțare a fost semnat pe 27 august 2020, are ca obiectiv înnoirea transportului public în Oraşul Chitila, fiind realizat în parteneriat cu comunele ilfovene Chiajna și Dragomirești-Vale și cu Municipiul București. Se are în vedere achiziția de mijloace de transport ecologic, pe rutele R29 - Păcii (Valea Cascadelor) - Rudeni - Chitila și R37 - Străulești - Chitila. Pe lângă reducerea semnificativă a poluării, se anticipează și o creștere a numărului de pasageri care utilizează transportul public, precum și încurajarea transportului modal către sistemele de transport public. Valoarea finanțării nerambursabile este de 9.018.262,69 lei.

Detalii: http://2014-2020.adrbi.ro/proiecte/%C3%AEnnoirea-transportului-public-%C3%AEn-ora%C8%99ul-chitila/

Proiectele sunt finanțate în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 3 - "Sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon", Prioritatea de investiţii 4E - "Promovarea unor strategii cu emisii scăzute de dioxid de carbon pentru toate tipurile de teritorii, în special pentru zonele urbane, inclusiv promovarea mobilității urbane multimodale durabile și a măsurilor de adaptare relevante pentru atenuare", Obiectivul specific 3.2 - "Reducerea emisiilor de carbon în zonele urbane bazată pe planurile de mobilitate urbană durabila".

Mai multe detalii si lista completa a proiectelor semnate pe POR 2014-2020 gasiti aici: http://2014-2020.adrbi.ro/prezentare/situatie-depuneri-proiecte/.

Puteti localiza proiectele in regiune, cu ajutorul hartii proiectelor POR 2014-2020: http://2014-2020.adrbi.ro/proiecte/