9 Mai 2023 – Ziua Europei – ziua portilor deschise pentru cunoasterea Uniunii Europene


Ziua de 9 Mai, Ziua Europei, rămâne o ocazie importantă pentru a sărbători pacea şi unitatea în Europa. Acestea sunt posibile prin cunoaşterea valorilor, politicilor, programelor şi oportunităţilor pe care Uniunea Europeană le susţine pentru comunităţile care o formează. 

Agenţia pentru Dezvoltare Regională Bucureşti-Ilfov a organizat, în data de 9 mai 2023, la sediul său, evenimentul Ziua Europei – ziua portilor deschise pentru cunoasterea Uniunii Europene, dedicat în special tinerilor studenţi.

Am prezentat rolul, obiectivele, misiunea ADRBI, priorităţile şi proiectele sprijinite prin REGIO în regiune.

Ne-am bucurat de prezenţa şi le mulţumim colegilor comunicatori de la Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE), Biroul de Legătură al Parlamentului European în România, Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale - agenţia de implementare a Programului Erasmus+, Enterprise Europe Network din cadrul ADRBI. Aceştia au expus activitatea, misiunea, oportunităţile oferite de fiecare instituţie şi program pe care îl coordonează. 

Echipa MIPE a prezentat şi două materiale video exemplificative:


Galerie foto