Seminar de promovare REGIO dedicat dezvoltarii durabile in regiunea Bucuresti-Ilfov


În perioada 30 mai-05 iunie 2017 are loc a treia ediţie a Săptămânii Europene a Dezvoltării Durabile (SEDD), o iniţiativă desfăşurată în întreaga Europă, ce îşi propune să stimuleze şi să facă vizibile activităţi, proiecte şi evenimente care promovează dezvoltarea durabilă şi Obiectivele Dezvoltării Durabile ale Agendei 2030, asumate de România, alături de celelalte state membre ale  ONU. Punctul naţional de contact din partea României este Ministerul Mediului.

Pentru a răspunde obiectivului 11 al Agendei 2030 – Oraşe şi comunităţi durabile şi pentru a realiza o bună vizibilitate la nivelul Uniunii Europene a proiectelor şi oportunităţilor de finanţare realizate prin REGIO - Programul Operaţional Regional în regiunea Bucureşti-Ilfov, Agenţia pentru Dezvoltare Regională Bucureşti-Ilfov şi Primăria Sectorului 2 au organizat, în data de 30 mai 2017, un seminar dedicat dezvoltării durabile, în care au fost prezentate o parte a proiectelor realizate şi care au impact asupra comunităţii şi mediului, dar şi idei despre oraşele viitorului. Descarca agenda

Cu această ocazie, viceprimarul Dan Cristian Popescu a apreciat colaborarea strânsă dintre Primăria Sectorului 2 și Agenţia pentru Dezvoltare Regională Bucureşti-Ilfov (ADRBI) în baza căreia s-au realizat o serie de proiecte importante cu fonduri europene destinate comunității sectorului 2. Primăria Sectorului 2 are în implementare noi proiecte, parte din ele urmând să fie finanțate din fonduri europene. Printre acestea se regăsesc proiecte ce vizează construirea de pasaje rutiere care să facă legătură cu județul Ilfov și care să fluidizeze circulația autovehiculelor în zonă”.

Informaţii detaliate despre evenimentele SEDD şi harta interactivă a acestora în Europa sunt disponibile pe site-ul dedicat, http://www.esdw.eu/.  

INREGISTRAREA EVENIMENTULUI

 


Galerie foto